Dragi colegi și colege, prieteni și prietene, oameni solidari!

A sosit momentul primului nostru newsletter!

Dorim să vă prezentăm activitățile noastre de până acum, dar mai ales să vă informăm despre planurile noastre pentru anul 2022.

Primul an: condiții de lucru de coșmar în îngrijirea 24/24.

Organizația IG24 activează între timp de doi ani de zile – în primul an doar informal, dar totuși eficient.

Anul 2020 fost marcat de pandemie, de granițe închise, pe politicieni și patroni de agenții care au adus în lumina reflectoarelor cursele speciale de transport a sute de îngrijitoare și îngrijitori către Austria. În spatele culiselor existau însă mereu condiții de lucru de coșmar: turnusuri desfășurate în izolare completă, uneori pentru câteva luni bune, săptămâni întregi de carantină neplătită și teste PCR care aveau să fie plătite din buzunarele proprii. Mulți colegi și colege aflați în afara Austriei s-au trezit fără posibilitatea de a reveni la muncă, fapt care le-a pus în primejdie existența lor și a familiilor sale. Au lipsit informațiile actuale în limba maternă. Ajutorul ”Härtefallfonds” și bonusul ”Bleib-da” s-au remarcat în special prin piedici birocratice și condiții discriminatorii.

Cum s-a mobilizat IG24:

Activiști și activiste ai IG24 au încercat să țină piept acestor presiuni, să ofere informații și consiliere în limba maternă sau să intervină în situațiile de criză. Am redactat și publicat o scrisoare deschisă împreună cu o serie de parteneri, cerând desființarea obstacolelor în aplicarea pentru ajutorul financiar ”Härtefallfonds” și am colaborat cu succes cu Biroul Avocatului Poporului în combaterea acestor criterii discriminatorii. A început o perioadă de muncă intensă de creare de parteneriate și de comunicare cu autoritățile de stat. S-au dat primele interviuri în mass-media, s-au scris primele articole, am participat la primele conferințe, dar și la primele demonstrații în stradă.

Al doilea an: asociația IG24, DREPT, Iniciativa24 – Organizare și acces la consiliere

În decembrie 2020 IG24 a fost înregistrată ca asociație, un an mai târziu DREPT (Organizația comunității române de îngrijitori și îngrijitoare) și Iniciativa24 (Organizația comunității slovace de îngrijitori și îngrijitoare) devin oficial parte integrată în IG24, respectiv departamente de lucru. Atenția publică și tematizarea problemelor pentru această branșă până acum neglijată, dar atât de relevantă pentru sistemul de îngrijire nu a fost singurul nostru succes. Am reușit între timp să oferim mai mult acces la informații de actualitate și consiliere în limbile materne ale îngrijitorilor și îngrijitoarelor. În momentul de față, există centre gratuite de consiliere ale Volkshilfe – CuraFair în Viena, Graz și Linz, unde lucrează și activiste, membre ale IG24. De curând, am redactat în colaborare cu CuraFAIR și o broșură informativă pentru branșa îngrijirii 24/24.

În aprilie 2021 am lansat o ofertă cuprinzătoare de informații online (www.ig24.at), la început doar în limba germană, iar între timp am finalizat și variantele în română, slovacă, bulgară, maghiară și sârbocroată!

Tot în aprilie 2021 am câștigat premiul principal și premiul publicului din partea SOZIALMARIE, lucru care ne-a adus mult prestigiu, dar ne-a și asigurat o bază materială pentru organizația noastră construită până atunci prin voluntariat și donații.

Am luat parte la campania Amnesty despre condițiile de muncă degradante din domeniul îngrijirii 24/24 din Austria. Cu ocazia zilei îngrijitorilor și îngrijitoarelor, IG24 a organizat în premieră Cafeneaua Îngrijitorilor și Îngrijitoarelor în Viena, care de atunci are loc regulat – cu excepția întreruperilor condiționate de lockdown sau restricțiile Covid19.

Pentru anul 2022 ne bucurăm de implementarea unor proiecte importante, pe care le considerăm puncte cheie în lupta pentru condiții mai bune de lucru în această branșă:

+ Crowdfunding pentru a porni un proces împotriva falsei independențe („Scheinselbständigkeit)

Dorim să intentăm un proces în instanță împotriva falsei independențe. Facem acest lucru pentru că unul dintre țelurile noastre principale este implementarea unui sistem de angajare care să ne ofere securitate socială. Pentru a putea finanța acest proces, am pornit o campanie de strângere de fonduri. Avem nevoie de sprijinul vostru!

+ Care4Care: De la condiții precare la condiții sigure de muncă 

IG24 pornește în aprilie 2022, în colaborare cu organizația parteneră LEFÖ-IBF, proiectul „Care4Care: De la condiții precare la condiții sigure de muncă“, care are ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă ale îngrijitorilor și îngrijitoarelor 24/24. În cadrul acestui proiect inedit cooperăm cu organizații partenere, respectiv cu grupuri de interese din România și Slovacia. La sfârșitul proiectului, fiecare țară va beneficia de propuneri pentru soluții concrete care vor contribui la o migrare a forței de muncă sigură. În cadrul acestui proiect, IG24 se concentrează pe conturarea unui model de angajare pentru această branșă.

+ Proiectul Guerilla Foundation:

Tot în aprilie 2022 dăm startul unui proiect care ne va permite să ne lărgim rețeaua de consiliere și sprijin și în afara spațiului online. Vom închiria un sediu al organizației, care va servi voluntarilor IG24 drept birou, dar care va oferi și îngrijitorilor și îngrijitoarelor un loc de întâlnire, comunicare și schimb de experiențe.

+ Proiectul Munca noastră, drepturile noastre!

În iulie 2022 pornim implementarea proiectului Munca noastră, drepturile noastre, cu ajutorul finanțării pentru digitalizare a Camerei de Muncă din Austria (Arbeiterkammer). Acest proiect oferă mijloace digitale, prin care îngrijitorii și îngrijitoarele pot primi informații obiective și prin care pot solicita consiliere online. Li se vor aduce la cunoștință drepturile din câmpul muncii și modalități de a acționa sau apăra, printre altele, și în contextul violenței (sau hărțuirii sexuale). Se vor oferi cursuri online de specializare pentru a putea depăși statutul de personal necalificat și pentru a îmbunătăți poziția profesională a îngrijitorilor și îngrijitoarelor 24/24.

Susținerea muncii noastre: traduceri, donații, susținere!

După cum puteți vedea, lista activităților noastre este cuprinzătoare. De aceea avem mereu nevoie de oameni care să lărgească echipele nostre de lucru, de susținători pentru traduceri voluntare, dar și prin donații pentru procesul împotriva independenței false!

Avem nevoie de ajutorul vostru, haideți alături de noi!

www.ig24.at